Într-o zi, copil fiind, am mers la Stela, fata cea mai frumoasă din sat, elevă la un liceu din Suceava şi-am rugat-o să mă ajute, să scriu la Radio România la emisiunile pentru copii. Şi aşa am ajuns să trimit zeci de scrisori spre Bucureşti. În acei ani zilnic mergeam la moş Ştefan şi la moş Mitu, vecinii mei de unde împrumutam ziarele vremii pentru a ale citi.Într-o zi m-am apropiat cu timiditate de profesorul meu de literatura română, Dan Căpitan şi i-am arătat o poezie despre satul natal, Udeşti. M-a privit lung şi mi-a spus că versurile nu au rimă.
Într-o zi, bunica Anisia mi-a spus că sora bunicului, mătuşa Nataliţa este mama unui scriitor, Zebe Camilar. Nu ştiam atunci ce înseamnă în adevăratul sens al cuvântului să fii scriitor. Totuşi îmi amintesc că atunci când a murit cumnata bunicii am plâns până m-a pus la înmormântare să duc crucea. În lumea satului se spunea că pentru acest lucru era ales un copil din familie. Era o cinste pentru o astfel de alegere.
Într-o zi, de Duminica Mare de Rusalii a venit la noi şi s-a oprit pe prispa casei un călugăr bătrân care din când în când mă privea lung şi mă apropia de trupul său uriaş. Era însoţit de mai multe rude.
Într-o zi, militar fiind la Ploieşti, Mangalia şi Braşov am îndrăznit să scriu la ziarele Armatei… şi aşa am publicat zeci de articole.
Într-o zi, am trecut pragul biroului unde era conducerea ziarului „Zori Noi” din Suceava şi le-am spus celor din faţa mea că vreau să scriu la această publicaţie….M-au privit lung cu uimire, poate cu o mare curiozitate….şi aşa am publicat în ani câteva sute de articole, devenind reporter în timpul liber, colaborator la Radio Iaşi şi la Scânteia Tineretului.
Într-o zi, am adunat reportajele într-o carte, la Editura Junimea intitulată „Fereastră spre inima pământului”. Apoi a apărut volumul “Fereastră spre inima Bucovinei”, Editura Eminescu.
Visul meu a fost să văd Japonia şi am vizitat-o… Şi aşa a apărut cartea „Visul sărută Japonia”.
Într-o zi, am pornit spre Bucureşti cu gândul să-l întâlnesc pe Geo Bogza. Mi-a dat întâlnire în faţa Ateneului Român. A fost o întâlnire de neuitat pentru că m-a invitat şi acasă la el. L-am mai vizitat de câteva ori şi aşa m-am ales cu şapte autografe pe cărţile sale dintre care unul străluceşte distinct: „Dacă Oltul ar fi ştiut cât de frumoasă e Bucovina, şi-ar fi schimbat apele într-a colo”. Mi-a făcut cadou cartea „Paznic de far” când eu lucram în acei ani în aviaţie la un… Radiofar de rută.
Într-o zi, am devenit corespondent pentru Judeţul Suceava la Radio România Actualităţi, cu acte în regulă după ce am înfiinţat după 22 decembrie 1989 la Suceava împreună cu alţi entuziaşti publicaţiile „Tinerii Revoluţiei” şi apoi „Dulce Bucovină”.
Într-o zi, Arhimandritul Melchisedec, stareţul Mănăstirii Putna m-a lăsat la Salonic şi mi-a arătat drumul spre Muntele Athos. Aşa s-a născut cartea „ 7 zile în Athos”.
Într-o zi, mi-am amintit de drumurile în subteran şi aşa s-au născut ” Crăiasa Minei”, o carte dedicată copiilor şi „Craterul inimii”, versuri.
Într–o zi, m-am întrebat cine a fost unchiul meu, acel călugăr bătrân ce mi-a luminat copilăria. Am aflat că a fost un mare cărturar monah, profesor la Seminariile Teologice de la Cernica Galaţi şi Bucureşti, stareţ la Mănăstirile Cernica şi Secu şi profesor, actualului Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, Prea Fericitul Teoctist. Şi poposind adesea la întâi stătătorul B.O.R. am pornit împreună cu soţia mea Colecţia „Restituiri Arhimandrit Dionisie Udişteanu”, în dorinţa de a publica aproape întreaga operă a acestui teolog şi istoric despre care se ştie puţin dar poate, în anii ce vin va urca la locul pe care-l merită în istoria bisericii noastre, odată cu publicarea miilor de pagini de manuscris. Până în prezent au apărut 8 volume la Editura Muşatinii din Suceava: „O viaţă ca oricare alta”, „Ogor înţelenit”, „ Seminarul Monahal Neamţu”, „Graiul evlaviei străbune”, „Udeştii de pe Suceava”, „Ieroschimonah Ghervasie Hulubaru”, „Popas la 300 de ani de la moartea Mitropolitului Varlaam”şi „ Misail Mitropolitul Moldovei şi Sucevei’, colecţia urmând să cuprindă şi alte titluri, rod al cercetărilor istorice şi preocupărilor monahale ale părintelui Dionisie Udişteanu.
Într-o zi, în biroul unde am păşit în urmă cu 30 de ani, acum încăperea găzduind redacţia din Suceava a postului Radio România, am aşternut aceste rânduri pentru a fi trimise cu mare respect unui om care a făcut şi face mult pentru cultura şi neamul românesc, Artur Silvestri.Nu-mi rămâne decât să-i mulţumesc pentru atenţia acordată unui reporter care a crezut şi crede în prietenie aşa cum crede în puterea cuvântului scris sau rostit.
Suceava, 14.03.2007
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu