Magda Isanos

Pe strada Sărăriei nr.43, pe 17 aprilie 1916, in casa familiei Isanos se năştea Magda, una din luminile ochilor părinţilor Mihail si Elisabeta.
A făcut şcoala primara, liceul şi Facultatea de Drept devenind o bună avocată a Iaşului.
Încă din anii fragezi ai copilariei a avut înclinaţii spre literatură şi pe măsură ce a înaintat în vârstă şi-a dezvoltat dragostea pentru literatură şi a început să scrie poezii când era studentă.
„Timpul care a durut-o şi a fericit-o in scurta, pamânteasca ei trecere, a devenit altfel de timp. Timpul peziei, fără-nceput şi fără sfârşit.”
L-a cunoscut pe Eusebiu Camilar, care i-a fost soţ şi cu care a răsădit în grădina familiei lor o floricică- Elisabeta.
Destinul a fost crud şi nedrept cu Magda- s-a îmbolnăvit de tuberculoză, boală care a răpit-o de pe acest pământ, boală care i-a răpit puterea de a crea.
Totuşi dragostea care a unit-o cu Eusebiu Camilar nu a fost curmată de moartea ei la 17 noiembrie 1944, trupurile lor fiind înmormântate alături, în cimitirul Belu.
În urma ei au rămas doar gândurile şi sentimentele care o înfiorau şi pe care le-a lăsat ca pecete a trecerii ei pe pamânt- poezii.
„Dar acum să spui minunea? Poezia- straniu flux- care scapă prin ochiurile reţelei noastre conceptuale şi curge pe albia ei veşnică şi ne scaldă sufletul, mângâindu-l, în trecere .
Criticii au scris despre poezia Magdei Isanos că e vitalistă, că e senzorială, că e senzuală, că nu e chiar optimistă, că e influenţată de Blaga şi Arghezi, că a scăpat, că n-a scăpat de steaua lor tutelară....
Şi toate sunt, într-un fel, adevărate şi trebuiau spuse. Şi că a practicat caricatura la Iaşi. Şi că era un om activ. Pe toate planurile, şi multe altele care reprezintă obiectul criticii şi istoriei literare.”
„Privind în totalitate volumele Magdei Isanos, de la Poezii, publicat în timpul vieţii, la ciclurile postume, putem surprinde unele uşoare modificări de substanţă, schimbări de accent în diagrama lor lirică. În Poezii, de pildă, caracteristice sunt animismul şi metamorfozarea, dragostea de plante şi de fiinţe umile, autoarea străduindu-se să fugă de senzaţia tulburătoare a morţii. Lirismul curge aici ca un şuvoi nestăvilit. În Cântarea munţilor Magda Isanos se afirmă ca poetă socială, schimbând doar câteva elemente de figuraţie din vocabularul ei artistic. De altfel Magda Isanos ramâne o precursoare în domeniul poeziei politice şi mulţi autori din primii ani de după 23 August au descoperit modele poetice în Cântarea munţilor. În volumul Imnuri pentru pământ autoarea se reîntoarce tematic şi imagistic la Poezii, cu deosebirea că aici încearcă să mitizeze oarecum măruntele spectacole ale vieţii. Restul poeziilor rămase în manuscris strecoară mai des ideea de neîncredere în visul reîncarnării în vegetal.
Există şi o noutate în privinţa elaborării compoziţionale, evidentă în poezii ca: Insula scufundată, Albastre sunt serile, După ce, Iarba, Cântecul deşertăciunii, Strofele poetului bolnav, Seară de primăvară, Cum povesteşte viaţa, Daruri, Ultima zi, Vis vegetal, În lumea asta, Plâng morţii, Înţelepciune. Titlurile au fost aproape epuizate, iar textele pot s-o pună pe Magda Isanos într-o lumină nouă. La drept vorbind, formele imagistice, credinţa naivă în miracolele naturii, curiozitatea pentru descifrarea sensurilor au rămas aceleaşi. Numai că acum ele sunt obligate să se organizeze în tipare, încât ne-am putea gândi la o anumită ştiinţă a compoziţiei. În vreme ce altădată ea cânta pur şi simplu lasându-se pradă elementului liric şi fiind conştientă de aceasta (Cântă ca privighetorile oarbe), în poeziile citate construieşte versuri în sensul propriu al cuvântului. Compoziţiile sunt unitare, echilibrate, sentimentele reţinute, supravegheate, nuanţate, poeta inventând trucuri pentru a face materialul plauzibil în spaţiul poetic. Ea ramâne mai departe un vizionar în stilul în care şi l-a creat singură, dar asemenea tentative tehnice, itinerarul său liric oarecum sinuos dovedesc că personalitatea artistică a Magdei Isanos este destul de complexă, autoarea conturându-şi un loc bine meritat şi de prestigiu în evoluţia liricii româneşti.” – Magda Ursache.
„În posteritate, poezia Magdei Isanos cunoaşte o audienţă remarcabilă, pe măsura celei care a fost o personalitate de excepţie.” – Constantin Ciopraga.
„Din timpul istoriei, pe care Magda Isanos l-a trăit cu intensitate şi dăruire - ‚,Aştept anul unu.­/ Anul păcii între popoare.” - din scurta durată a unei vieţi retezate la începuturi, cântecul ei s-a strecurat în timpul netulburat, în primăvara care dăinuie, oarecum în mozaicurile cu licăr nestins, ale bazilicilor bizantine:
,,Apoi deodată zările înfloresc
şi clopote mari, clopote s-aud,
departe-n cerul vesel şi rotund
hulubii albi şi roşii se rotesc.’’
,,Era acea Magda Isanos cu ochii migdalaţi şi surâs meridional, cu mâna mică şi fragilă, cu chip veşnic însetat de soare, aşa cum adeseori o zăresc în memorie, pe străzile Iaşului patriarhal, plin de tandreţe, dar şi de corul tot mai amplu al protestului social din acei ani. Acea Magda Isanos ale cărei versuri de atunci parcă mai vibrează încă în aerul vioriu al amurgului de iunie ieşean:
,,N-aş fi crezut că suferinţa poate
de la un timp plăcere să devină,
că deopotrivă se găseşte-n toate
amestecată umbră şi lumină.”
Ceea ce m-a impresionat profund au fost ochii ei adânci, care parcă purtau în ei vineţiul lacurilor în amurg, iar buzele ei arcuite frumos şi senzuale îmi aminteau de buzele lui Eminescu...Dar cui nu i-a fost dragă Magda?
Mică de statură, firavă din cale-afară, aplecată puţin înainte, cu pasul ei veşnic mărunt, discret, să nu tulbure liniştea nimănui, Magda Isanos era stăpânită încă de pe atunci de obsesia morţii. Împăcată totuşi cu ea însăşi.
În toată fiinţa ei chinuită, bolnăvicioasă, ochii extraordinari de expresivi îi ardeau cu putere. Fire albe prinseră prea de timpuriu să-i înflorească în părul castaniu. Cu adevărat, la Magda Isanos aceşti ochi, pătrunşi de cea mai caldă lumină a vieţii, îi oglindeau inima încărcată de o duioşie mare cât o ţară. Atâta cât am cunoscut-o eu, poeta era de o rară modestie. Nu întâlneai în ţinuta ei sobră nici o urmă, cât de palidă de cochetărie.
Şi de câte ori îi rostesc numele, în gând sau cu şoapta buzelor, chipul său, cu zâmbet sfios şi ochi purtând în ei azurul cerului din Ţara de Sus, i se alătură, ca-ntr-un duet cosmic, cel al Magdei Isanos, luminând împreună zările gândului şi inimii mele, cea fericită de a o fi cunoscut şi iubit.’’ – Haralambie Ţugui - ,, Memoria timpului’’
Magda IsanosBIBLIOGRAFIE

Poezii, Iaşi, 1943- publicată în timpul vieţii
Cântarea munţilor, 1945
Ţara luminii, 1946
Domnişoara Vanda, Toto, Omul cu cizme roşii- proze scurte postume, aceste lucrări fiind publicate după moartea autoarei
Pagină realizată de înv.Aneta Iacob

În pădure
de Magda Isanos

Primăvara în pădure văzui
cum trecea Dumnezeu cu cetele Lui,
şi-aprindea în fiecare mugur un fir
de lumină, ca un safir.

Plecau sevele murmurătoare
şi se-ntâlneau cu puterea din soare;
într-o dimineaţă, după zăpadă,
fiecare frunză începea să vadă.

Apoi orice lucru părea
plin de rouă şi sărutat de stea,
în noaptea care ne ţinea ca pe toate
plantele neînflorite, neclătinite.
Dans la forêt


Au printemps, dans la forêt, j’ai vu
Dieu qui passait avec Ses Élus,
et allumait dans chaque bourgeon
un brin de lumière, comme un saphir aux rayons.

C`est le murmure des sèves qui s’éveillent
et leur rencontre avec la force du soleil;
un matin, la neige fondue,
les pointes des feuilles percent la vue.

Ensuite, chaque chose semble baisée
par le soleil et pleine de rosée;
elle nous abrite, cette nuit,
comme toutes les plantes pas encore fleuries.

Traducere: Elisabeta Isanos

Primăvara
de Magda Isanos
Un aer călduţ, parfumat,
sub cerul de un pal ivoriu,
în vale pârâul umflat
aleargă sălbatec şi viu.

În zori m-a trezit sărutarea
trimisă pe o rază de soare;
lumina-neca depărtarea-
tot răul murise în uitare.

Veni pe aripă de vânt
o veste frumoasă din cer.
Şi-acum bătrânul pământ
îşi lasă cojocul de ger.

E vestea ce-o murmură sara
zefirul. Pădurea o ştie
soseşte de-acum primăvara,
să bucure lumea pustie.

Prin dealuri sărace, se-aude
un zvon care creşte mereu
îl spun a pârâului unde-
îl cântă tot sufletul meu.

O floare albastră şi crudă
se-nalţă sfioasă spre soare
şi cată la loc să se-ascundă
de firea zăpezii ce moare.

Tu, soare, trimite lumină
în raze bogate spre noi
şi fă să răsară-n grădină
frunzişul, pe arborii goi...
Acum,dimineaţa
de Magda Isanos


Acum, dimineaţa e-naltă şi plină
de arbori care tremură uşor
şi de coline singure-n lumină,
ce-n respiraţii unice cobor.

E vară, până sus în cer e vară,
şi verdele acestor mari câmpii
ne-nvaţă că şi morţii au o ţară,
şi mările, tăcute temelii

Prin el am cunoscut norodul
(fragmente)
de Magda Isanos
I
Prin el am cunoscut norodul.
Încrezătoare, la braţul lui,
Am coborât tot mai jos
până la prispele verzi ale ţării.

Fiecare femeie seamănă cu Fecioara Maria acolo.
Fiecare om poartă un jug blestemat,
care-l apasă crâncen.
Şi-s prea puţine bucuriile
în satul bărbatului meu,
deşi-i aşa de mult soare şi cântec acolo