FESTIVALUL LITERAR "EUSEBIU CAMILAR - MAGDA ISANOS"

Consiliul Judetean Suceava, Centrul Judetean pentru Conservarea si Promovarea Culturii Traditionale Suceava, în colaborare cu Societatea Scriitorilor Bucovineni, Crai Nou Suceava, Primaria comunei Udesti, Biblioteca Bucovinei "I.G. Sbiera" si Complexul Muzeal Bucovina, organizeaza editia a XIII-a a Festivalului literar "Eusebiu Camilar - Magda Isanos", în perioada 30 mai - 01 iunie 2008, la Suceava si Udesti.
Concursul îsi propune sa descopere, sa sprijine si sa promoveze noi si autentice talente în rândul creatorilor din literatura de astazi si se va desfasura pe trei sectiuni: poezie, proza scurta si reportaj literar.
R E G U L A M E N T

1. Sunt acceptate în concurs numai lucrari în limba româna, nepublicate si nepremiate la alte concursuri literare.
2. La concurs pot participa autori de orice vârsta, care nu sunt membri ai Uniunii Scriitorilor, nu au debutat editorial si nu au obtinut Marele Premiu la editiile precedente ale concursului.
3. Lucrarile, dactilografiate în cinci (5) exemplare, vor fi trimise pe adresa:
Centrul Judetean pentru Conservarea si Promovarea Culturii Traditionale Suceava,
Str. Universitatii nr. 48,
Suceava, 720228
4. Lucrarile se trimit pâna la data de 30 aprilie 2008. Ele vor purta în loc de semnatura un motto ales de autor. În coletul postal va fi introdus un plic închis (având acelasi motto), care va contine numele si prenumele autorului (din buletin), adresa completa, numarul de telefon (obligatoriu) si eventual adresa electronica.
5. La sectiunea poezie, fiecare participant are dreptul de a se înscrie în concurs cu minimum cinci (5) si maximum zece (10) poezii. La sectiunea proza scurta, fiecare participant are dreptul de a se înscrie în concurs cu minimum o (1) proza scurta si maximum trei (3). La sectiunea reportaj literar, fiecare participant are dreptul de a se înscrie în concurs cu un (1) reportaj de maximum cinci (5) pagini.
6. Un concurent poate participa la toate sectiunile.
7. Lucrarile nu se returneaza, ele urmând a intra în patrimoniul concursului „Eusebiu Camilar - Magda Isanos", iar laureatii vor fi publicati în „Caiete udestene" , volum editat de Centrul Culturii Traditionale Suceava.
8. Laureatii vor fi anuntati pâna la data de 26 mai 2008, pentru a fi prezenti la festivitatea de premiere, precum si la manifestarile prilejuite de finalizarea Concursului, care vor avea loc la Suceava si Udesti între 30 mai si 01 iunie 2008. Manifestarile vor consta în lansari de carte, sezatori literare, recitaluri de poezie, vizite la muzee si monumente de arta din judet, realizate cu participarea membrilor juriului si a altor personalitati literare. Organizatorii asigura cazarea si cheltuielile de transport (bilete de tren-clasa a doua). În eventualitatea în care laureatii doresc sa fie însotiti si de alte persoane, acestea trebuie sa-si suporte integral toate cheltuielile, iar organizatorii trebuie anuntati pâna cel târziu la data de 28 mai 2008, pentru a face rezervarile necesare.
9. Juriul concursului va fi alcatuit din critici literari, poeti, prozatori, redactori sefi de reviste literare, membri ai Uniunii Scriitorilor din România.
10. Membrii juriului nu mai pot schimba ulterior ordinea rezultata în urma jurizarii.
11. Pentru cele mai valoroase lucrari prezentate în concurs, juriul va acorda urmatoarele premii:

POEZIE:
Marele premiu „MAGDA ISANOS" , Premiul I, Premiul II, Premiul III
Premiul „CONSTANTIN STEFURIUC"
PROZA SCURTA:
Marele premiu „EUSEBIU CAMILAR", Premiul I, Premiul II, Premiul III
REPORTAJ LITERAR:
Marele premiu „MIRCEA MOTRICI", Premiul I, Premiul II, Premiul III

Vor fi acordate, în functie de posibilitati, si premii ale unor reviste literare.

Relatii suplimentare: tel: 0745-773290 - Carmen Veronica Steiciuc

Director, Pavel Blaj; Referent de specialitate, Carmen Veronica Steiciuc

Mircea Motrici:”Ikebana de cuvinte “

Într-o zi, copil fiind, am mers la Stela, fata cea mai frumoasă din sat, elevă la un liceu din Suceava şi-am rugat-o să mă ajute, să scriu la Radio România la emisiunile pentru copii. Şi aşa am ajuns să trimit zeci de scrisori spre Bucureşti. În acei ani zilnic mergeam la moş Ştefan şi la moş Mitu, vecinii mei de unde împrumutam ziarele vremii pentru a ale citi.Într-o zi m-am apropiat cu timiditate de profesorul meu de literatura română, Dan Căpitan şi i-am arătat o poezie despre satul natal, Udeşti. M-a privit lung şi mi-a spus că versurile nu au rimă.

Într-o zi, bunica Anisia mi-a spus că sora bunicului, mătuşa Nataliţa este mama unui scriitor, Zebe Camilar. Nu ştiam atunci ce înseamnă în adevăratul sens al cuvântului să fii scriitor. Totuşi îmi amintesc că atunci când a murit cumnata bunicii am plâns până m-a pus la înmormântare să duc crucea. În lumea satului se spunea că pentru acest lucru era ales un copil din familie. Era o cinste pentru o astfel de alegere.

Într-o zi, de Duminica Mare de Rusalii a venit la noi şi s-a oprit pe prispa casei un călugăr bătrân care din când în când mă privea lung şi mă apropia de trupul său uriaş. Era însoţit de mai multe rude.

Într-o zi, militar fiind la Ploieşti, Mangalia şi Braşov am îndrăznit să scriu la ziarele Armatei… şi aşa am publicat zeci de articole.

Într-o zi, am trecut pragul biroului unde era conducerea ziarului „Zori Noi” din Suceava şi le-am spus celor din faţa mea că vreau să scriu la această publicaţie….M-au privit lung cu uimire, poate cu o mare curiozitate….şi aşa am publicat în ani câteva sute de articole, devenind reporter în timpul liber, colaborator la Radio Iaşi şi la Scânteia Tineretului.

Într-o zi, am adunat reportajele într-o carte, la Editura Junimea intitulată „Fereastră spre inima pământului”. Apoi a apărut volumul “Fereastră spre inima Bucovinei”, Editura Eminescu.

Visul meu a fost să văd Japonia şi am vizitat-o… Şi aşa a apărut cartea „Visul sărută Japonia”.

Într-o zi, am pornit spre Bucureşti cu gândul să-l întâlnesc pe Geo Bogza. Mi-a dat întâlnire în faţa Ateneului Român. A fost o întâlnire de neuitat pentru că m-a invitat şi acasă la el. L-am mai vizitat de câteva ori şi aşa m-am ales cu şapte autografe pe cărţile sale dintre care unul străluceşte distinct: „Dacă Oltul ar fi ştiut cât de frumoasă e Bucovina, şi-ar fi schimbat apele într-a colo”. Mi-a făcut cadou cartea „Paznic de far” când eu lucram în acei ani în aviaţie la un… Radiofar de rută.

Într-o zi, am devenit corespondent pentru Judeţul Suceava la Radio România Actualităţi, cu acte în regulă după ce am înfiinţat după 22 decembrie 1989 la Suceava împreună cu alţi entuziaşti publicaţiile „Tinerii Revoluţiei” şi apoi „Dulce Bucovină”.

Într-o zi, Arhimandritul Melchisedec, stareţul Mănăstirii Putna m-a lăsat la Salonic şi mi-a arătat drumul spre Muntele Athos. Aşa s-a născut cartea „ 7 zile în Athos”.

Într-o zi, mi-am amintit de drumurile în subteran şi aşa s-au născut ” Crăiasa Minei”, o carte dedicată copiilor şi „Craterul inimii”, versuri.

Într–o zi, m-am întrebat cine a fost unchiul meu, acel călugăr bătrân ce mi-a luminat copilăria. Am aflat că a fost un mare cărturar monah, profesor la Seminariile Teologice de la Cernica Galaţi şi Bucureşti, stareţ la Mănăstirile Cernica şi Secu şi profesor, actualului Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, Prea Fericitul Teoctist. Şi poposind adesea la întâi stătătorul B.O.R. am pornit împreună cu soţia mea Colecţia „Restituiri Arhimandrit Dionisie Udişteanu”, în dorinţa de a publica aproape întreaga operă a acestui teolog şi istoric despre care se ştie puţin dar poate, în anii ce vin va urca la locul pe care-l merită în istoria bisericii noastre, odată cu publicarea miilor de pagini de manuscris. Până în prezent au apărut 8 volume la Editura Muşatinii din Suceava: „O viaţă ca oricare alta”, „Ogor înţelenit”, „ Seminarul Monahal Neamţu”, „Graiul evlaviei străbune”, „Udeştii de pe Suceava”, „Ieroschimonah Ghervasie Hulubaru”, „Popas la 300 de ani de la moartea Mitropolitului Varlaam”şi „ Misail Mitropolitul Moldovei şi Sucevei’, colecţia urmând să cuprindă şi alte titluri, rod al cercetărilor istorice şi preocupărilor monahale ale părintelui Dionisie Udişteanu.

Într-o zi, în biroul unde am păşit în urmă cu 30 de ani, acum încăperea găzduind redacţia din Suceava a postului Radio România, am aşternut aceste rânduri pentru a fi trimise cu mare respect unui om care a făcut şi face mult pentru cultura şi neamul românesc, Artur Silvestri.Nu-mi rămâne decât să-i mulţumesc pentru atenţia acordată unui reporter care a crezut şi crede în prietenie aşa cum crede în puterea cuvântului scris sau rostit.

Suceava, 14.03.2007

Liviu Popescu

Scriitorul Liviu Popescu s-a născut pe 7 iulie 1948, în satul Ruşii Mănăstioara, într-o familie formată doar din el şi părinţii acestuia, Aurica şi Darie Popescu.
Primii paşi în tainele şcolii le-a făcut alături de doamna învăţătoare Jescu Filuţa, la Şcoala din Udeşti, urmând apoi Liceul teoretic şi Şcoala Tehnică cu profil energetic (1966 – 1969).
Cu trecerea anilor a îmbrăţişat meseria de proiectant – tehnician la Uzina Electrica din Suceava.
Drumurile vieţii l-au dus pe făgaşul poeziei încă de la 15 ani când a început să scrie poezii şi proză cu rimă albă.
Şi cum bărbatului nu-i stă bine singur s-a însurat cu doamna Luminiţa care i-a dăruit un băiat, Cezar, iar Eusebiu şi surioara lui au venit din a doua căsătorie a lui Liviu Popescu. În prezent s-a stabilit cu familia lui la Suceava.
Cu o faţă de adolescent zburdalnic, cu părul nins de bucuriile şi greutăţile vieţii, atletic, Liviu Popescu a înaintat prin viaţă ,,cu propria-i idee despre viaţă”, cu forţe nesfârşite, cu zâmbetu-i veşnic pe buze.

Au cules informaţii elevii:
Ţan Mihai, Moruzi Ionuţ (cl.a IV-a A), Mihăiescu Anamaria, Moraru Teodora, Hâncu Andreea, Botezatu Cristina (cl.a II-a A) coordonaţi de înv. Aneta Iacob.

Magda Isanos

Pe strada Sărăriei nr.43, pe 17 aprilie 1916, in casa familiei Isanos se năştea Magda, una din luminile ochilor părinţilor Mihail si Elisabeta.
A făcut şcoala primara, liceul şi Facultatea de Drept devenind o bună avocată a Iaşului.
Încă din anii fragezi ai copilariei a avut înclinaţii spre literatură şi pe măsură ce a înaintat în vârstă şi-a dezvoltat dragostea pentru literatură şi a început să scrie poezii când era studentă.
„Timpul care a durut-o şi a fericit-o in scurta, pamânteasca ei trecere, a devenit altfel de timp. Timpul peziei, fără-nceput şi fără sfârşit.”
L-a cunoscut pe Eusebiu Camilar, care i-a fost soţ şi cu care a răsădit în grădina familiei lor o floricică- Elisabeta.
Destinul a fost crud şi nedrept cu Magda- s-a îmbolnăvit de tuberculoză, boală care a răpit-o de pe acest pământ, boală care i-a răpit puterea de a crea.
Totuşi dragostea care a unit-o cu Eusebiu Camilar nu a fost curmată de moartea ei la 17 noiembrie 1944, trupurile lor fiind înmormântate alături, în cimitirul Belu.
În urma ei au rămas doar gândurile şi sentimentele care o înfiorau şi pe care le-a lăsat ca pecete a trecerii ei pe pamânt- poezii.
„Dar acum să spui minunea? Poezia- straniu flux- care scapă prin ochiurile reţelei noastre conceptuale şi curge pe albia ei veşnică şi ne scaldă sufletul, mângâindu-l, în trecere .
Criticii au scris despre poezia Magdei Isanos că e vitalistă, că e senzorială, că e senzuală, că nu e chiar optimistă, că e influenţată de Blaga şi Arghezi, că a scăpat, că n-a scăpat de steaua lor tutelară....
Şi toate sunt, într-un fel, adevărate şi trebuiau spuse. Şi că a practicat caricatura la Iaşi. Şi că era un om activ. Pe toate planurile, şi multe altele care reprezintă obiectul criticii şi istoriei literare.”
„Privind în totalitate volumele Magdei Isanos, de la Poezii, publicat în timpul vieţii, la ciclurile postume, putem surprinde unele uşoare modificări de substanţă, schimbări de accent în diagrama lor lirică. În Poezii, de pildă, caracteristice sunt animismul şi metamorfozarea, dragostea de plante şi de fiinţe umile, autoarea străduindu-se să fugă de senzaţia tulburătoare a morţii. Lirismul curge aici ca un şuvoi nestăvilit. În Cântarea munţilor Magda Isanos se afirmă ca poetă socială, schimbând doar câteva elemente de figuraţie din vocabularul ei artistic. De altfel Magda Isanos ramâne o precursoare în domeniul poeziei politice şi mulţi autori din primii ani de după 23 August au descoperit modele poetice în Cântarea munţilor. În volumul Imnuri pentru pământ autoarea se reîntoarce tematic şi imagistic la Poezii, cu deosebirea că aici încearcă să mitizeze oarecum măruntele spectacole ale vieţii. Restul poeziilor rămase în manuscris strecoară mai des ideea de neîncredere în visul reîncarnării în vegetal.
Există şi o noutate în privinţa elaborării compoziţionale, evidentă în poezii ca: Insula scufundată, Albastre sunt serile, După ce, Iarba, Cântecul deşertăciunii, Strofele poetului bolnav, Seară de primăvară, Cum povesteşte viaţa, Daruri, Ultima zi, Vis vegetal, În lumea asta, Plâng morţii, Înţelepciune. Titlurile au fost aproape epuizate, iar textele pot s-o pună pe Magda Isanos într-o lumină nouă. La drept vorbind, formele imagistice, credinţa naivă în miracolele naturii, curiozitatea pentru descifrarea sensurilor au rămas aceleaşi. Numai că acum ele sunt obligate să se organizeze în tipare, încât ne-am putea gândi la o anumită ştiinţă a compoziţiei. În vreme ce altădată ea cânta pur şi simplu lasându-se pradă elementului liric şi fiind conştientă de aceasta (Cântă ca privighetorile oarbe), în poeziile citate construieşte versuri în sensul propriu al cuvântului. Compoziţiile sunt unitare, echilibrate, sentimentele reţinute, supravegheate, nuanţate, poeta inventând trucuri pentru a face materialul plauzibil în spaţiul poetic. Ea ramâne mai departe un vizionar în stilul în care şi l-a creat singură, dar asemenea tentative tehnice, itinerarul său liric oarecum sinuos dovedesc că personalitatea artistică a Magdei Isanos este destul de complexă, autoarea conturându-şi un loc bine meritat şi de prestigiu în evoluţia liricii româneşti.” – Magda Ursache.
„În posteritate, poezia Magdei Isanos cunoaşte o audienţă remarcabilă, pe măsura celei care a fost o personalitate de excepţie.” – Constantin Ciopraga.
„Din timpul istoriei, pe care Magda Isanos l-a trăit cu intensitate şi dăruire - ‚,Aştept anul unu.­/ Anul păcii între popoare.” - din scurta durată a unei vieţi retezate la începuturi, cântecul ei s-a strecurat în timpul netulburat, în primăvara care dăinuie, oarecum în mozaicurile cu licăr nestins, ale bazilicilor bizantine:
,,Apoi deodată zările înfloresc
şi clopote mari, clopote s-aud,
departe-n cerul vesel şi rotund
hulubii albi şi roşii se rotesc.’’
,,Era acea Magda Isanos cu ochii migdalaţi şi surâs meridional, cu mâna mică şi fragilă, cu chip veşnic însetat de soare, aşa cum adeseori o zăresc în memorie, pe străzile Iaşului patriarhal, plin de tandreţe, dar şi de corul tot mai amplu al protestului social din acei ani. Acea Magda Isanos ale cărei versuri de atunci parcă mai vibrează încă în aerul vioriu al amurgului de iunie ieşean:
,,N-aş fi crezut că suferinţa poate
de la un timp plăcere să devină,
că deopotrivă se găseşte-n toate
amestecată umbră şi lumină.”
Ceea ce m-a impresionat profund au fost ochii ei adânci, care parcă purtau în ei vineţiul lacurilor în amurg, iar buzele ei arcuite frumos şi senzuale îmi aminteau de buzele lui Eminescu...Dar cui nu i-a fost dragă Magda?
Mică de statură, firavă din cale-afară, aplecată puţin înainte, cu pasul ei veşnic mărunt, discret, să nu tulbure liniştea nimănui, Magda Isanos era stăpânită încă de pe atunci de obsesia morţii. Împăcată totuşi cu ea însăşi.
În toată fiinţa ei chinuită, bolnăvicioasă, ochii extraordinari de expresivi îi ardeau cu putere. Fire albe prinseră prea de timpuriu să-i înflorească în părul castaniu. Cu adevărat, la Magda Isanos aceşti ochi, pătrunşi de cea mai caldă lumină a vieţii, îi oglindeau inima încărcată de o duioşie mare cât o ţară. Atâta cât am cunoscut-o eu, poeta era de o rară modestie. Nu întâlneai în ţinuta ei sobră nici o urmă, cât de palidă de cochetărie.
Şi de câte ori îi rostesc numele, în gând sau cu şoapta buzelor, chipul său, cu zâmbet sfios şi ochi purtând în ei azurul cerului din Ţara de Sus, i se alătură, ca-ntr-un duet cosmic, cel al Magdei Isanos, luminând împreună zările gândului şi inimii mele, cea fericită de a o fi cunoscut şi iubit.’’ – Haralambie Ţugui - ,, Memoria timpului’’
Magda IsanosBIBLIOGRAFIE

Poezii, Iaşi, 1943- publicată în timpul vieţii
Cântarea munţilor, 1945
Ţara luminii, 1946
Domnişoara Vanda, Toto, Omul cu cizme roşii- proze scurte postume, aceste lucrări fiind publicate după moartea autoarei
Pagină realizată de înv.Aneta Iacob

În pădure
de Magda Isanos

Primăvara în pădure văzui
cum trecea Dumnezeu cu cetele Lui,
şi-aprindea în fiecare mugur un fir
de lumină, ca un safir.

Plecau sevele murmurătoare
şi se-ntâlneau cu puterea din soare;
într-o dimineaţă, după zăpadă,
fiecare frunză începea să vadă.

Apoi orice lucru părea
plin de rouă şi sărutat de stea,
în noaptea care ne ţinea ca pe toate
plantele neînflorite, neclătinite.
Dans la forêt


Au printemps, dans la forêt, j’ai vu
Dieu qui passait avec Ses Élus,
et allumait dans chaque bourgeon
un brin de lumière, comme un saphir aux rayons.

C`est le murmure des sèves qui s’éveillent
et leur rencontre avec la force du soleil;
un matin, la neige fondue,
les pointes des feuilles percent la vue.

Ensuite, chaque chose semble baisée
par le soleil et pleine de rosée;
elle nous abrite, cette nuit,
comme toutes les plantes pas encore fleuries.

Traducere: Elisabeta Isanos

Primăvara
de Magda Isanos
Un aer călduţ, parfumat,
sub cerul de un pal ivoriu,
în vale pârâul umflat
aleargă sălbatec şi viu.

În zori m-a trezit sărutarea
trimisă pe o rază de soare;
lumina-neca depărtarea-
tot răul murise în uitare.

Veni pe aripă de vânt
o veste frumoasă din cer.
Şi-acum bătrânul pământ
îşi lasă cojocul de ger.

E vestea ce-o murmură sara
zefirul. Pădurea o ştie
soseşte de-acum primăvara,
să bucure lumea pustie.

Prin dealuri sărace, se-aude
un zvon care creşte mereu
îl spun a pârâului unde-
îl cântă tot sufletul meu.

O floare albastră şi crudă
se-nalţă sfioasă spre soare
şi cată la loc să se-ascundă
de firea zăpezii ce moare.

Tu, soare, trimite lumină
în raze bogate spre noi
şi fă să răsară-n grădină
frunzişul, pe arborii goi...
Acum,dimineaţa
de Magda Isanos


Acum, dimineaţa e-naltă şi plină
de arbori care tremură uşor
şi de coline singure-n lumină,
ce-n respiraţii unice cobor.

E vară, până sus în cer e vară,
şi verdele acestor mari câmpii
ne-nvaţă că şi morţii au o ţară,
şi mările, tăcute temelii

Prin el am cunoscut norodul
(fragmente)
de Magda Isanos
I
Prin el am cunoscut norodul.
Încrezătoare, la braţul lui,
Am coborât tot mai jos
până la prispele verzi ale ţării.

Fiecare femeie seamănă cu Fecioara Maria acolo.
Fiecare om poartă un jug blestemat,
care-l apasă crâncen.
Şi-s prea puţine bucuriile
în satul bărbatului meu,
deşi-i aşa de mult soare şi cântec acolo

Arhimandritul Dionisie I.Udisteanu

,,Eu, Arhimandritul Dionisie-Dumitru I. Udişteanu, fiul cel mai mic al părinţilor mei, Ilie şi Marghioala I. Udişteanu, m-am născut în satul Ştirbăţ, comuna Siliştea din judeţul Suceava-Moldova, la 25 septembrie 1900, mama murind la două ore după naşterea mea. În afară de mine, părinţii au mai avut şi alţi copii, mai mari decât mine, băieţi şi fete, pe care i-am apucat eu.“ Aceştia au fost: Gavril, Mihai, Ioan, Costică, Ileana-Lenţa, Dochiţa-Olga. Tatăl se recăsătoreşte la numai 40 de zile de la moartea primei soţii sperând în ajutorul acestei neveste în a-i creşte pe cei şapte copii. Dar femeia aceea, ca mamă şi gospodină s-a dovedit a fi fără dragoste de copiii găsiţi în casa lui Ilie Udişteanu, în schimb fiind leneşă, beţivă, risipitoare.” Acestui fapt se datorează degradarea gospodarului de frunte, care ajunge cel din urmă din sat. Pentru liniştea casei sale, tatăl lui Dionisie a fost nevoit să împrăştie copiii la fraţii şi cumnaţii săi. La numai 2 luni de la naştere, micuţul Dionisie, este înfiat de un moş al său, Ioan Udişteanu, unde mai găseşte 6 fete mai mari care l-au îngrijit cu dragoste de frate. Acolo, în casa părinţilor adoptivi din Fântânele, a avut o bună creştere şi o aleasă îngrijire creştinească şi românească din partea mamei Ruxandra. Tatăl, Ioan, plin de o bunătate fără margini, l-a învăţat mânuirea uneltelor de stolerie şi iubirea de carte şi muncă. A urmat cursurile şcolii primare de cinci clase în Fântânele, primul său învăţător fiind Ioan Mănescu. I-a fost dragă cartea şi a învăţat binişor. Ar fi dorit să urmeze seminarul sau liceul,dar fiind singurul băiat în gospodărie, părinţii adoptivi l-au dorit dascăl la biserica din sat. A urmat dăscălia în satul vecin la Gheorghe Viziru, dascăl la Băneşti, un an de zile, dar gândul lui Dionisie zbura spre seminar sau liceu, spre a-şi sătura dorul după învăţătura cărţii. A muncit cu ziua la curtea boierească. Cu cei 90 de lei de argint strânşi astfel,şi-a cumpărat cele necesare pentru a merge în lume, în căutarea viitorului său. A mai întârziat un an la Fântânele pentru că trecuse perioada înscrierii la examenul de admitere. În săptămâna luminată, din 1914, pleacă la Mănăstirea Vorona unde rămâne până sâmbătă când revine acasă. Cu două zile înainte de Înălţarea Domnului lasă totul acasă şi se duce la Mănăstirea Neamţ ca să-şi vadă dorul de carte împlinit. Se întoarce la Mănăstirea Vorona de unde aştepta recomandarea pentru Seminarul din Galaţi, ca bursier. Aşa se împlineşte făgăduinţa făcută de mama lui, Marghioala, la naştere, către Maica Domnului, ca să-l poată naşte. Dionisie lucrează la mai multe mănăstiri apoi la Mănăstirea Secu, unde şi rămâne. Învaţă, se pregăteşte şi în 1915, la Iaşi, la Mitropolie dă examenul pentru anii I şi II, mai târziu pentru III şi IV la şcoala de cântăreţi. Este recomandat cântăreţ la ,,Trei Ierarhi” în Iaşi. A urmat cursurile Seminarului ,,Sfântul Andrei” din Galaţi o perioadă, apoi se transferă la Seminarul din Huşi. Se înscrie la Facultatea de Teologie din Bucureşti în 1925 şi urmează cursurile până în 1929 când este licenţiat. Dionisie Udişteanu se zbate cu greutăţile de tot felul ieşite în calea atingerii idealului său ca să poată pune umărul la ridicarea celor mulţi, a călugărilor români, prin învăţătură de carte. Dorinţa lui a fost să scrie, şi a scris de-a lungul vieţii peste 30 de volume. ,,După o viaţă de om,trăită de mine, cu părţile de bine şi lipsurile inerente” Dionisie Udişteanu pleacă înspre cele veşnice la data de 28 decembrie 1984, la Mănăstirea Slatioara. Editarea colecţiei ,,Restituiri Arhim. Dionisie Udişteanu”, de 30 de volume o face ziaristul şi scriitorul Mircea Motrici, strănepotul acestuia. Mircea Motrici mărturiseşte că această colecţie este destinată ,,Tuturor celor care iubesc istoria adevărată a ţării, oamenilor de cultură, cercetătorilor, celor care doresc să umple un gol în istoria Bisericii Ortodoxe Române, în istoria neamului românesc, tuturor lăcaşelor sfinte din ţara noastră ( o parte din lucrări se adresează seminariştilor), în special generaţiei tinere.” Aceste informaţii au fost culese de către învăţătorul Dumitru Iacob.

Acad.Haralambie Mihaescu

„Cine ştie câtă apă va mai curge pe Suceava până când va străluci tot aşa vreun alt fiu al Udeştiului!” spunea Valeriu Cimpoieş despre savantul Haralambie Mihăescu. Fiu al „dulcei Bucovine”, acesta a văzut lumina zilei la 7 februarie 1907, fiind al doilea fiu din cei trei ai unei familii de ţărani. În sat i se spunea Haralambie al lui Dumitru a Paulinii- aceasta din urmă fiindu-i bunică paternă. Pe mama sa o chema Domnica, iar pe tatăl său Dumitru; locuia chiar în faţa bisericii, din casa lor putându-se auzi liturghia. Aplecarea copilului Haralambie spre tainele cărţii a fost moştenită. Tatăl său îndrăgise atât de mult învăţătura încât a fost trimis la liceul din Suceava, unde a terminat patru clase, dar a revenit acasă pentru a rămâne în gospodăria părinţilor. Nici unul dintre fraţi (Laurenţie, Traian şi Lucreţia) nu l-a putut întrece pe Haralambie. S-a căsătorit cu Eugenia Popuţoaia, profesoară de limba latină din Roman şi împreună cu aceasta a avut un băiat, Eugen Doru. Şcoala primară a făcut-o la Udeşti, iar în 1928 a terminat în mod strălucit cursurile liceului „Ştefan cel Mare” din Suceava. Încă din anul 1925, Haralambie Mihăescu a fost premiat la concursul pe ţară al „Tinerimii Române”, de mare răsunet pe atunci. Când era încă în liceu, făcea investigaţii în unele particularităţi ale limbii ce se vorbea în Udeşti şi cerceta stânele notându-şi ustensilele şi cuvintele specifice vocabularului ciobănesc. În 1928, Haralambie Mihăescu se înscrie la Facultatea de Litere şi Filozofie a Universităţii din Iaşi, secţia Filologie clasică. A studiat cursurile unor profesori celebri: Al. Philippide, Garabet Ibrăileanu, Iorgu Iordan, Cezar Papacostea. A obţinut titlul de licenţiat în filologia clasică, „magna cum laude”. Pleacă în Italia ca bursier şi membru al Şcolii Române din Roma. Cu lucrarea „La versione latina di Discoride” obţine, în 1936, titlul de doctor în litere. În perioada 1943-1945 a fost lector de limba română la Universitatea din Frankfurt şi din Heidelberg. Revenit în ţară în toamna anului 1945, funcţionează ca şef al catedrei de limbă şi literatura latină a Universitaţii din Iaşi. În urma convulsiilor politice ale timpului, este constrâns să renunţe la cariera universitară. Îşi continuă, însă, munca de cercetare ştiinţifică, investigaţiile sale constituind adevărate tranşee în străfundurile protoistoriei românilor. Traduce din Heraclit, Leucit şi Democrit. În fruntea lucrărilor sale stă „Istoria literaturii latine” apărută la Iaşi (1947) în care autorul înfăţişează, într-o aleasă şi plină de eleganţă argumentare, doctă şi convingătoare întemeiere, drumul pe care această literatură l-a străbătut de la origini până la Cicero. „Istoria literaturii latine” s-a bucurat de o primire deosebit de favorabilă din partea specialiştilor şi a iubitorilor de înţelepciune şi frumos. Deşi corabia destinului său a fost o vreme zguduită de talazuri mari şi ameninţătoare, Haralambie Mihăescu s-a comportat ca un adevărat înţelept în mijlocul furtunii, păstrându-şi echilibrul. A fost cercetător la Institutul de studii sud-est europene, membru al Academiei Române şi al unor diverse instituţii şi societăţi academice din străinătate. Pe lângă reuşitele tălmăcirii din literatura latină, lucrările lui au constituit adevăraţi stâlpi în istoria cercetărilor lingvistice: „Limba latină în provinciile dunărene”, „La romanite dans le sud-est de l`Europe”, „Arta militară” a lui Maricius, ,,Războiul cu goţii” al lui Procopius din Caesarea, „Istoria secretă”. Puţini sunt cei care ar putea să spună că l-au cunoscut pe Haralambie Mihăescu”, poate numai membrii familiei sau cei apropiaţi lui. Era un singuratic. Şi tăcut. Dar când se aprindea şi i se deschidea sufletul, începea într-adevăr să arate cine este. A început să vorbească şi să scrie în ultimii ani ai vieţii sale despre opera lui. ,,Teatrul lui Aristofan” sau „Arta poetică” a lui Horaţiu în traducerea lui Haralambie Mihăescu, n-au pereche ca valoare. În Udeşti, Haralambie Mihăescu este puţin cunoscut şi tot aşa în judeţul Suceava. El e mai bine cunoscut în cercurile academice din străinătate, decât în ţară. Opera lui, însă, va dăinui, va fi înţeleasă poate de generaţiile mai tinere, pentru că, fiul unor ţărani, născut lângă apa domoală a Sucevei, e modelul unei munci titanice, e un om care a contribuit atât de mult ca să se vorbească pe diferite meridiane ale globului despre vrednicia, iscusinţa şi frumuseţea literelor româneşti. Medalion Academician Haralambie Mihăescu Între anii 1961-1921 urmează Şcoala primară la Udeşti. Între anii 1921-1928 urmează cursurile Liceului „Ştefan cel Mare” din Suceava, fiind şef de promoţie. Între anii 1928-1934 este student la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi student la Roma, cu bursă de stat. Specialitatea : principal – Limba latină şi limba greacă secundar – Limba română Între anii 1935-1939 activează ca profesor la Universitatea „Alexandru Ioan - Cuza Între anii 1939-1942 urmează specializarea la Paris. Între anii 1942-1945 este profesor de limba română la Universitatea din Frankfurt pe Main A susţinut doctoratul la Sorbona - Franţa, cu traducerea „Limba latină în sud-estul Europei”. Din anul 1965 devine membru al Academiei Române. A publicat 8 lucrări de interes european. În 1984 a primit ,,Diploma” şi cea mai înaltă distincţie de la Colege de France. A fost membru al tuturor Academiilor europene La Universitatea Calabria din Italia a ţinut un ciclu de seminarii: ,,Lingua e Storia” în 1969; Conferinţa „Imprestiti Italieni în Albanese”. A mai ţinut conferinţe la Universităţile din Padova şi Atena. A făcut schimb de studii în cadrul Academiilor europene. Mulţumim domnilor învăţători Munteanu Lucreţia şi Gavril pentru amabilitatea cu care ne-au informat despre cel care a fost savant, academician, profesor, scriitor-Haralambie Mihăescu!
Inv.Iacob Aneta